Carti-Literatura.ro

Ultimul canibal. Jurnal de antropolog

Bota, Hanna — Mon, 21 May 2012 12:22:55 EEST

Hanna Bota a petrecut o luna in mijlocul bastinasilor din Arhipelagul Vanuatu. Ca antropolog, ea stie ca trebuie sa te asimilezi unei lumi necunoscute pentru a o cunoaste mai bine pe a ta. A trait alaturi de nepotii canibalilor, in colibe din bambus si frunze, s-a hranit cu bucatele lor fruste, a aplaudat cintecele si dansurile lor, a locuit singura printre ei, fara a avea in preajma oameni albi, si a legat prietenii pe viata. I-au fost dezvaluite rituri si practici ceremoniale, obiecte-tabu, pietre sfinte pentru inchinare, legende sau pur si simplu povesti de viata. In final, a aflat nepretuitul secret al proprietatii asupra Timpului. Si a mai avut o revelatie: desi a disparut si ultimul canibal din Pacificul de Sud, adesea il vom regasi in batrina lume ,,civilizata”...

„Hanna Bota ne propune o calatorie extraordinara, cum faceau, odinioara, eroii lui Jules Verne. Fara indoiala, totul este senzational: de la drumul catre Vanuatu, pina la studiul „noii geografii” pe care o cartografiaza calatorul, omul de stiinta, femeia secolului XXI. Este, desigur, omul de stiinta care i-a citit pe cei mari ai calatoriilor, ai antropologiei si, din cind in cind, vrea sa si-i asocieze in calatoria „lui”. Dar este si scriitorul si „aventurierul” care traieste intens Descoperirea. Am folosit majuscula, fiindca itinerarul pe care ni-l propune scriitorul, antropologul si omul religios Hanna Bota este o premiera absoluta: niciun roman n-a mai strabatut lumea in care a trait, un timp mirabil, autoarea acestei carti.” (Cornel Ungureanu)

„Interesata de literatura, etnologie, antropologie culturala si teologie, Hanna Bota isi alimenteaza nevoia aproape frenetica de cunoastere parcurgind nu doar mii de kilometri, ci si mii de pagini dintr-o bibliografie la fel de diversa ca lumile pe care le viziteaza. Scrisul sau ezita intre poezie, proza si eseu, cu rezultate remarcabile de fiecare data si cu aceeasi privire impartita intre scrutarea metodica, pedanta a celorlalti si sondarea propriilor necunoscute. (...) Ultimul canibal este un extrem de interesant si bine scris jurnal-eseistic-de-calatorie, cu insertii poematice si desfasurari epice. Altfel spus, o carte pentru cele mai felurite gusturi.” (Irina Petras)

ANUL APARITIEI:     2011
NUMAR PAGINI:     440
FORMAT:     130x200

Pianista (Top 10+)

Jelinek, Elfriede — Mon, 21 May 2012 12:12:26 EEST

Roman ecranizat de Michael Haneke, cu Isabelle Huppert, Benoit Magimel si Annie Girardot in rolurile principale.
Erika, fiica-model si celibatara la treizeci si cinci de ani, preda la Conservatorul din Viena, merge la peep show-uri si frecventeaza localuri dubioase, unde isi exhiba frustrarile sexuale si emotionale. Cind unul dintre studentii la Conservator se indragosteste de ea, Erika il supune unor ritualuri sado-maso, iar iubirea imposibila dintre ei se indreapta inevitabil spre dezastru.

ANUL APARITIEI:     2012
NUMAR PAGINI:     276
FORMAT:     106x180

Nono

Carageani, Renata — Fri, 18 May 2012 13:22:41 EEST

Aventura, umor si judecati de valoare. Cum arata oamenii, vazuti din perspectiva amuzanta a unor personaje care nu le ajung nici pana la genunchi. O societate bizara formata dintr-un ursulet de plus fugit de acasa, maidanezi condusi de un caine-colonel si pisici aristocrate ajunse pe drumuri analizeaza si trage concluzii inedite despre lumea oamenilor.

Poate ca nu sunt prea destept, dar cat am stat acolo, in magazin, am observat ca oamenii sunt de doua feluri: mari si mici. Nu stiu de unde isi iau oamenii mari oameni mici, dar au mare grija de ei, sa nu cada, sa nu planga. Fac aproape orice sa nu-i supere. Micii striga la ei “mama” si vorbesc o alta limba decat a noastra, pe care marii o inteleg. Am discutat odata problema asta cu prietenul meu. El sustinea ca oamenii mici sunt cei mai importanti. Cu cat sunt mai mici, cu atat sunt mai importanti. Avea o teorie, complicata pentru mine, cum ca adevaratii stapani ai lumii sunt cei mici, ca li se indeplinesc toate dorintele. Aici nu puteam sa-l contrazic, vazusem cu ochii mei. Era suficient ca un prichindel sa arate cu degetul spre rafturi si unul dintre ai nostri pleca pentru totdeauna. Si nu zicea decat “mama!” si arata catre noi.

Numar pagini:168
Anul aparitiei:2012

Ultimul tango la Buenos Aires. O metropola exotica pe intelesul tuturor

Irimia, Justina — Fri, 18 May 2012 12:49:13 EEST

„E o sansa ca cineva care are inteligenta, spirit de observatie, bucuria descoperirii si verva povestirii sa te ia ca insotitor intr-o calatorie pe care n-ai facut-o si pe care, poate, n-ai s-o faci niciodata. Acesta e cazul Justinei Irimia si al cartii ei pline de parfumurile stranietatii. Caci Buenos Aires este capitala unui soi de exil al Europei pe continentul Americii Latine. Si cum numai un mare exilat isi scruteaza neobosit conditia in speranta ca va intelege, odata si odata, ce e cu el, cartea Ultimul tango la Buenos Aires va invita sa faceti aventura unei lumi narcisiace, care-si traieste patetic dislocarile, o lume care, cum spune autoarea, «se adora si se critica permanent».“ (Gabriel LIICEANU)

An aparitie: 2012
Editie: I
Pagini: 172
Format: 13x20 cm

Voluntar in Insula Pastelui

Eftimescu, Cella — Wed, 16 May 2012 16:48:57 EEST

Cea mai izolata insula locuita de om... Asa incepe descrierea Insulei Pastelui in orice ghid turistic sau carte de calatorii. Mie mi-au trebuit patru ani ca sa ajung acolo Si un parcurs de mii de kilometri, care m-au purtat prin Arhipelagul Galapagos, in vastitatea desertului Gobi si pe la Capul Horn.

Totul a inceput banal, cu pregatirile de vacanta din primavara anului 2006 ...

Numar pagini:224
Anul aparitiei:2012

Noaptea

Wiesel, Elie — Wed, 16 May 2012 16:46:53 EEST

    Autor distins cu Premiul Nobel pentru Pace
    Membru al Academiei Americane de Arta si Literatura
    Din 2001 membru de onoare al Academiei Romane, Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania purtandu-i numele

Tradusa pretutindeni in lume, vanduta in milioane de exemplare si indelung comentata, Noaptea s-a numarat, alaturi de jurnalul Annei Frank sau de memoriile lui Primo Levi, printre primele carti ce au descris martiriul evreilor din lagarele naziste. Depunand marturie despre infernul trait la Auschwitz, Elie Wiesel se intreaba si astazi, in prefata prezentei editii, daca exista cuvinte capabile sa infatiseze inimaginabilul, acel „univers dement si rece in care era uman sa fii inuman”. Incercarea trebuie insa facuta, pentru a nu repeta istoria, pentru a nu lasa tristetea trecutului sa devina viitor. Fiindca „uitarea inseamna pericol si insulta”.

Fara aceasta mica lucrare, viata mea de scriitor sau viata mea pur si simplu nu ar fi fost ceea ce este: viata unui martor care se considera obligat, din punct de vedere moral si uman, sa impiedice dusmanul sa obtina o victorie postuma, ultima, stergandu-si crimele din memoria oamenilor.e Wiesel

Numar pagini:192
Anul aparitiei:2012

Cartea fiului (Editie Cartonata)

Manea, Norman — Wed, 16 May 2012 12:11:28 EEST

Publicata initial in 1976, Cartea fiului face parte din ciclul „variantelor la un autoportret”, alaturi de Captivi. Intr-un text dens, Norman Manea vorbeste despre viata pictorului renascentist Piero di Cosimo si despre viata Siei Strihan – incarnare a imaginii Simonettei Vespucci pictate de acesta, dar si despre lupta ilegala, totul pe fundalul unei epoci reconstituite cu mare fidelitate. Un text in care, dincolo de obsesiile legate de moarte, de spaime si de gesturile pline de curaj, de suferinta si bucurie, principala preocupare a personajelor este sa supravietuiasca si sa-si mentina moralitatea, in ciuda banalitatii si a rutinei existentei.

„Cartea fiului ne sileste sa recunoastem in scris o reala originalitate care, ca de obicei, pare altfel pentru ca seamana doar cu ea insasi. O sensibilitate exceptionala, nestapinit avida, cuprinzind realitatea care, cu mare unghi de refractie, este prinsa si fixata in imaginea ei artistica, deci transfigurata... Un real involburat, mereu nou chiar cind e acelasi, un real fluid transmis cu forta.” (Paul Georgescu)

„In Simona, este cu minutie analizat destinul unui artist exemplar, un pictor italian din epoca Renasterii, Piero di Cosimo. Norman Manea descifreaza in viata ciudatului pictor mai cu seama lectia unei sistematice eliberari, a unei razvratiri impotriva «filiatiei naturale»... Viata Siei Strihan se contureaza ca o epifanie a unei imagini pictate de Piero di Cosimo, imaginea Simonettei Vespucci, in chip de Cleopatra, cu un sarpe incolacit in jurul gitului... Simona ramine, cred, capodopera de pina acum a literaturii lui Norman Manea.” (Liviu Petrescu)

„Rezistentei in fata suferintei extreme, a interogatoriilor chinuitoare, a Torturii i se substituie in August un alt tip de incordare, nu mai putin dramatica: a supravietui, infruntind «banalitatea» relatiilor diurne si eroziunea nevazuta a timpului «calm»... Despre atitea situatii, greu de pus totusi laolalta, e vorba in Cartea fiului, despre destinul unei «doamne Haraga» si despre rigorile luptei ilegale, despre pictura Renasterii si destinul de artist exemplar al unui Piero di Cosimo, despre singulara figura a poetului si Mentorului, evoluind intr-un decor de «epoca» recenta reconstituit cu mare verva.” (Lucian Raicu)

ANUL APARITIEI:     2012
NUMAR PAGINI:     264
FORMAT:     130x200

Blestemati

Palahniuk, Chuck — Wed, 16 May 2012 11:57:24 EEST

Romanul Blestemati poarta in sine imaginea unui Woodstock etern, cu celebritati de prima pagina batindu-i drumurile (v-ati putea intilni la un bulgare de popcorn caramelizat cu Frank Sinatra, John Lennon, Jackie Onassis sau chiar cu Norman Mailer), ingreunat totusi de birocratia infioratoare a demonilor si de proiectiile nesfirsit de plicticoase ale clasicului film hollywoodian Pacientul englez. „Esti acolo, Satan ? Sint eu Madison”, striga fetita de treisprezece ani, cu mintea si limba ascutite ca briciul, care face raportul iadului de la fata locului. Expediata pe lumea cealalta de o supradoza de marijuana, Madison e nevoita sa-si petreaca vesnicia in compania unei gasti mai pestrite decit pilulele ce asigura fericirea mamei sale multimiliardare. Impreuna cu o majoreta cu pantofi contrafacuti, cu un fotbalist, un tocilar si un punkist, Madison traverseaza Desertul de Matreata si Valea Scutecelor Folosite pentru ca, pina la urma, sa-l infrunte pe Satan in propria fortareata draceasca.

„Blestemati isi poarta fara ascunzisuri marca lasata de Palahniuk: o satira nedusa la biserica, inteligenta si nu lipsita de rautate; ce sa mai vorbim de peisajele iadului, pe care le pune-n scena?” (Pittsburgh Tribune Review)

„Romanul lui Chuck Palahniuk este pe atit de viu pe cit poate fi o carte despre cei trecuti dincolo: o enciclopedie despre lucrurile pe care sintem ispititi tot timpul sa le facem, dar despre care nu vorbim niciodata.” (The New York Times)

„Veti recunoaste in Blestemati citeva locuri comune romanului Fight Club: alienarea virstei tinere, violenta, umorul frust, fundalul apocaliptic, scenele patetice scoase parca din cutie. Pina si Madison Spencer, personajul principal al Blestematilor, are ceva din Tyler Durden.” (Minneapolis Star-Tribune)

ANUL APARITIEI:     2012
NUMAR PAGINI:     280
FORMAT:     130x200

Trandafirul negru

Buffa, D.W — Wed, 16 May 2012 11:49:48 EEST

Ambitiosul avocat Andrew Morrison a fost invitat de unul dintre cei mai
bogati oameni din America pentru o scurta vacanta pe iahtul sau. La
bordul "Trandafirului negru", el o cunoaste pe frumoasa Danielle St
James si se indragosteste de ea. Urmatoarea data cand o va mai intalni
pe Danielle, aceasta va fi acuzata de crima si ii va cere ajutorul.
Acesta preia cazul si are de infaptuit imposibilul, achitarea ei. Dar,
in momentul cand castiga, afla adevarul. Si jura razbunare.
O acuzata seducatoare, un procuror confuz, un judecator cinic si un
avocat stralucit care se confrunta cu cel mai dur caz in viata lui.

Numar pagini:320
Anul aparitiei:2012

Fata pierduta (D.H. Lawrence)

Lawrence, D. H. — Tue, 15 May 2012 18:00:14 EEST

„Alaturi de Joyce, Yeats si Eliot, Lawrence este o figura literara majora a secolului XX.” W.Y. Tindall"

Considerat cel mai accesibil roman al lui Lawrence, Fata pierduta este o excelenta ilustrare a teoriilor autorului cu privire la intaietatea simturilor asupra ratiunii, la dragostea ca element primordial al naturii, la distrugerea miturilor filistine si rigide de constrangere a iubirii libere. Povestea Alvinei Houghton, o tanara onorabila, dintr-un orasel de provincie englez, este un exemplu de rasturnare, impotriva tuturor piedicilor, a tiparelor unei vieti conformiste. Actiunea romanului se tese in jurul deciziei Alvinei de a-si urma iubitul, un tanar actor italian dintr-o trupa ambulanta, refuzand cateva propuneri profitabile de casatorie.

„Lawrence este un mare artist, un scriitor plin de creativitate si unul dintre romancierii de frunte ai traditiei engleze. Fata pierduta este, indraznesc sa spun, cel mai bun roman al sau."
F.R. Leavis

- fragment -

Decaderea Casei Manchester

Sa luam, de pilda, un orasel minier ca Woodhouse, cu o populatie de zece mii de locuitori, avand trei generatii in urma. Acest spatiu de trei generatii pledeaza pentru o comunitate bine statornicita. Vechea "nobilime" isi luase talpasita la vederea mormanelor de carbune rascolit din maruntaiele pamantului si se raspandise prin alte regiuni, inca idilice, pentru a-si fructifica pe acolo drepturile asupra minereurilor. Ramasese un singur magnat, maret si inaccesibil, proprietarul local al carbunelui: cu trei generatii in spate si cocotat pe treapta de jos a "nobilimii", dar izbind cu piciorul in masele de dedesubt. Sa facem abstractie de el.
O comunitate bine stabilita in Woodhouse, stratificata intr-o gama de nuante fine, de la negrul prafului de carbune pana la nisipul zgrunturos al zidarului si la rumegusul cherestegiului, trecand prin luciul gros al slaninei, untului si carnii, la aromele farmacistului si dezinfectantele doctorului, pana la sumbra poleiala a functionarilor bancari, casierilor firmei, preotilor si a altora deopotriva, si ajungand la radioasa stralucire a automobilului directorului general al tuturor minelor. Odata ajunsi aici, nec plus ultra.
Directorul general traieste in singuratatea umbrita de boschete a asa-numitului conac. Casa rezidentiala, parasita de "nobilime", a fost preluata de firma si transformata in birouri. Iata-ne deci aici: un vast substrat de mineri; un strat gros de comercianti amestecati cu functionari administrativi, diversificat de profesori de scoala elementara si cler nonconformist; mai sus, o patura de directori de banca, morari bogati, patroni de fabrici metalurgice, prosperi, cler episcopal si administratori de mine; iar in varf, visina grasa si cleioasa a proprietarului carbunelui, raspandindu-si scanteierile peste toti si peste toate.
Asa arata complexul sistem social al unui orasel industrial din Anglia centrala, in anul de gratie 1920. Dar ingaduiti-mi sa privesc putin indarat. Asa arata de fapt in ultimul an de liniste si belsug, 1913. Un an de liniste si belsug. Doar o singura maladie cronica, uracioasa: fetele batrane. In numele a tot ce inseamna prosperitate, nu inteleg de ce, intr-o asemenea societate, toate clasele sociale, cu exceptia celei mai de jos, sunt impovarate de mladitele sterpe ale femeilor singure, nemaritate, care se numesc fete batrane? De ce oare fiecare comerciant, fiecare profesor, fiecare director de banca si fiecare cleric produce una, doua, trei sau chiar mai multe fete batrane? Oare in clasa de mijloc, mai ales in straturile mai de jos ale clasei mijlocii, se nasc mai multe fete decat baieti? Sau poate ca barbatii din straturile de jos ale clasei mijlocii isi aleg nevestele din categoriile fie superioare, fie inferioare lor, lasandu-si astfel partenerele de drept la stramtoare? Sau sa fie femeile din mica burghezie foarte mofturoase in alegerea sotilor?
Oricum ar fi, e o tragedie. Sau poate ca nu e. Poate ca aceste femei nemaritate din clasa de mijloc ajung sa fie faimoasele lucratoare asexuate despre care se vorbeste atat de mult in furnicarul industrial al societatii noastre. Poate ca tot ce le lipseste este doar o indeletnicire. Pe scurt, o slujba. Dar poate ca ar fi mai bine sa ascultam si parerea lor, inainte de a stabili o lege.

- Publicata in aprilie 2012
- Traducere din limba engleza si note de Antoaneta Ralian
- hardcover, 484 p, 130x200

Podul de catifea (Antologie de poezie)

Milosz, Czeslaw — Tue, 15 May 2012 17:55:14 EEST

„Una dintre marile placeri pe care le ofera creatia lui Czesław Miłosz este sentimentul de a vedea realitatea dintr-o perspectiva lucida."
Seamus Heaney

„Miłosz ne-a oferit o serie de contraadevaruri care tempereaza si adancesc perspectiva poetica americana. El ne-a invatat sa reflectam asupra categoriilor istorice, a sentimentului ca specia umana exista datorita memoriei, memoriei istorice, in care rezida speranta noastra. Intr-o epoca a relativismului, Miłosz a cautat valorile perene."
Edward Hirsch

„Ca si Blake, Mickiewicz, Dostoievski, Gombrowicz si alti cativa scriitori la care revine frecvent in eseurile sale, Miłosz este un scriitor a carui creatie creste pe solul contradictiilor. Cea mai importanta dintre ele se refera la limbajul poetic, la incongruenta dintre limba si realitate."
Stanisław Barańczak

Fragment:

Cantec
Gabrielei Kunat

Ea

Pamantul se desparte de-un tarm pe care stau,
arborii lui si iarba lucesc tot mai departe.
Castani inmuguriti, mesteacan de lumina,
nu va voi mai vedea.
Va-ndepartati cu oameni obositi,
cu leganatul soare precum un steag spre noapte,
ma tem de-nsingurare, eu am doar trup si-atat
- stralucitor in bezna, o stea cu maini crucis,
incat mi-e groaza sa ma vad. Pamant,
tu nu ma parasi.

Corul

Din rauri dusa-i gheata, frunze-au crescut bogat,
pluguri arat-au campul, hulubi zboara-n zavoi,
bat caprioare muntii, cantari de nunti razbat,
flori mandre se inalta, gradini se scalda-n aburi.
Copiii joaca mingea, topaie-n camp cat trei,
femei spala-n paraie si luna pescuiesc.
Noian de bucurie-i pe pamant, fara pamant nu-i chef,
sortit pamantului e omul, pamant sa aiba.

Ea

Eu nu te vreau, nu-mi esti ispita. Du-te, frate, senin,
atingerea inca-ti mai simt, ceafa inca imi arde.
Noptile noastre patimase amare-au fost, cenusa de nor,
iar zorii-au dat buzna rosind, peste lacuri
primii pescarusi trec si tristetea ma-mpinge sa plang,
dar nu mai pot, zac numai
numarand ceasul zorilor, ascultand rece fosnet
din plopii sui, uscati. Ai mila, Doamne, de mine.
Desparte-mi pamantul de lacoma gura,
spala-ma de falsele-i canturi.

Corul

Cumpana plange, pestii in plase tresalta,
a paine calda miroase, merele napadesc masa,
amurguri coboara pe scari, iar ele-s din trup frematand,
totu-i zamislit din pamant, iar el perfectiune inseamna.
Se-apleaca grele vapoare, merg frati de arama,
vite se misca alene, fluturi coboara in mare,
cosuri alearga-n amurg iar zorii adasta in meri,
totu-i zamislit din pamant si-n pamant se va-ntoarce.

Ea

O, doar un bob in mine fara rugini de-ar fi,
macar un bob in stare sa reziste,
in leaganu-aplecat as fi putut dormi
si pe-nserat, si-n zori.
Bland as fi asteptat miscarea sa-nceteze
si adevarul sa se-arate brusc
si aparat de un nou chip, strain
sa vad floarea de camp, piatra de camp.
Atunci ei, traitorii in sperjur,
ca algele pe fundul unui golf,
ar fi ca niste ace din paduri
pentru acel ce vede padurea dintre nori.
Dar in mine nimic nu-i, doar groaza,
nimic, doar negru val gonind.
Sunt vifor ce dispare si umfla sumbre ape,
vantoasa ce se duce fara-ntors,
un fulg de papadie pe lunca neagra-a lumii.

Ultimele voci

In foale, la rau, ciocanul izbeste,
un om plecat coasa repara
si-i lumineaza capu-n foc.
Aschia prima-n tinda se-aprinde,
argatii pe masa pun capul,
abur e-n strachini, greierii canta.
Insulele - fiare in somn,
lacul se-asterne in cuib si toarce,
un fir de nor se-ngaduie deasupra.
(Vilnius,1934)

Imn

Nu este nimeni intre tine si mine.
Nici planta bandu-si seva din hauri de pamant,
nici fiara, dar nici om,
nici vantul printre nori in preumblare.
Desavarsite trupuri ca geamul transparent sunt.
Nemistuite flacari ca apa ce spala obositele talpi de trecatori.
Cei mai verzi pomi ca plumbul au inflorit azi-noapte.
Nisip este iubirea, gurii uscate dat.
Ura, cana de sare acelui insetat.
Izbucniti, rauri; ridicati-va bratele,
capitale! Eu, fiul sfant al cernoziomului, voi reveni in cernoziom
ca si cand n-am existat,
ca si cand cantul, cuvantul le-ar fi creat
nu inima mea, nu sangele meu,
nu a mea durata,
ci un glas nestiut, impersonal,
chiar valu-n mers, chiar vantu-n cor, chiar leganatul copacilor
cu coroana-ntomnata.
Nu este nimeni intre tine si mine,
dar forta data mi-e.
Pe sesuri de pamant pasc muntii albi,
se duc in mare, in cascada lor,
din ce in ce mai noi sori se inclina
peste-acel rau marunt si negru, unde-am vazut lumina.
Nu sunt nici intelept, nici priceput, nici credincios,
dar mi s-a dat putere, si ea sfasie lumea.
Valul greu de tarm se izbeste
si voi pleca, in intinderea eternelor ape ma voi intoarce,
iar tanarul val urma mi-o va-nveli cu spuma. O, bezna!
Colorata de-a zorilor geana,
ca smuls plaman din fiara mursecata,
te legeni bland, te duci la fund.
De cate ori n-am inotat cu tine
incremenit in miez de noapte,
auzind o voce peste biserica ta infricosata,
strigatul ciufilor, fosnetul negrei ierbi in tine-au crescut
si-au licarit doua mere stand pe masa
sau foarfeca deschisa lucea -
iar noi eram asemenea:
merele, foarfeca, bezna si eu -
sub luna argintata, nemiscata,
asiriana, egipteana si romana.
Se primenesc primaveri, se unesc barbati si femei,
copii somnorosi pe pereti mainile-si plimba,
sumbre uscaturi deseneaza cu degetu-n saliva,
se preschimba forme, se descompune ceea ce parea de neinvins.
Dar intre tarile nascand din adancul marilor,
intre ulitele stinse pe al caror loc
se ridica munti construiti din planeta cazuta,
fata de tot ce a trecut si va mai trece
se apara ce-i tanar, pur ca pulberea-n soare,
neiubind raul, nici binele iubindu-l,
trimis la ale tale uriase picioare,
ca sa-l zdrobesti, sa-l batatoresti,
ca suflul tau sa invarteasca roata,
iar de la acest gest sa tremure schelaria firava,
pentru a-i da lui foamea si altora sare, vin, paine.
Nimic de tine nu ma desparte.
Daca sunt soldat, aripa de pe coif esti tu,
obuzul, glontul valvatailor cand ochim cu tine departe,
tu dai tot ce merita orice faptura vie.
Daca plugar eu sunt, tu cu palmele mele trudesti la moartea
buruienilor din ogor si seci baltile
pana dau roadele si ca mana picura vodca
in smerite gatleje de popoare sub sete.
Celui visand puterea, tu, neagra draperie,
pe jos te-ntinzi, acoperind casele oamenilor.
In ceata da stapanul cu talpa de bronz
si sloiuri se rup ca de fier
si corul slavind legiuitorul suie la cer,
inainte ca potopul sa ne cuprinda.
Inca glasul cornului e mut
sa-i cheme pe cei in vai raspanditi.
Roata carului ultim inca-n brazda nu suna.
Intre mine si tine nu e nimeni demult.
(Paris, 1935)

Nori

Nori, grozavii mei nori,
inima cum bate, ce regret al taranii-n plansori,
nori, nori albi si nescrisi,
ma uit la voi in zori cu ochii-nlacramati
si stiu ca ma mana dorinta, trufie,
si cruzime, samanta dispretului;
cos asternut pentru moarta somnie,
iar cele mai vii culori ale minciunii mele
au mascat adevarul. Atunci imi plec ochii
si viforu-l simt cum rece ma trece
inflacarat, uscat. O, sunteti maretie,
pazitori ai acestei lumi, nori! Sa adorm fie,
noaptea-n bratele ei sa ma ia.
(Vilnius, 1935)

Precuvantare

Tu, cel pe care nu l-am putut salva,
Asculta-ma.
Vorba simpla-ntelege-mi, de alta mi-e jena.
Jur, n-am in mine magia cuvintelor.
Iti vorbesc prin tacere ca norul, copacul.
Tot ce ma-ntarea pentru tine era muritor.
Finalul epocii l-ai luat ca pe-un nou inceput,
Inspiratia urii ca pe-un lirism frumos,
Forta oarba ca pe ceva perfect.
Iata valea apelor noastre lente. Podul enorm
Pierdut in albe ceturi. Iata orasul frant,
Vant ducand spre groapa ta pescarusii,
Cand eu discut cu tine.
Ce-i poezia ce nu poate salva
Semintii si nici oameni?
Neadevar oficial,
Cant de betivani cu gatul deodata retezat,
Lecturi dintr-un iatac de domnisoara.
O poezie buna am vrut, fara sa stiu,
Izbavitoru-i tel tarziu l-am inteles,
Asta, doar asta este salvarea.
Au pus peste morminte mei sau mac
Mancare pentru mortii-pasari care vin.
Pun pentru tine-aici, cel de demult, o carte
Sa nu te mai abati de-acuma pe la noi.
(Varsovia, 1945)

Intalnire

Mergeam in zori de ziua pe campul inghetat,
Aripa-n rosu se trezea, tot noapte-i.
Si brusc tasni un iepure in fata,
Unul din noi cu mana-l arata.
A fost demult. Azi nu mai este nimeni,
Nici iepure, nici cel ce-l aratase.
Iubire, unde-s oare si-ncotro merg
Mana-n licar, gestul fugii, grunjii -
Nu din regret intreb, ci din reflectii.
(Vilnius, 1937)

- Publicata in aprilie 2012
- Traducere din limba polona de Passionaria Stoicescu si Constantin Geambasu
- Prefata si selectie de Constantin Geambasu
- paperback, 168 p, 165x220

Eminescu explicat fratelui meu

Bot, Ioana — Tue, 15 May 2012 17:48:55 EEST

Mai poate fi citita poezia lui Eminescu, astazi, cu ochi strain, adica – asa cum ar descoperi-o un cititor care nu sunt eu, cel educat in spiritul cultului eminescian, ci un seaman al meu, cititor ca si mine, dar lipsit de prejudecatile mele in receptare?

Intorcandu-ma la a scrie despre opera lui Eminescu, am vrut sa recitesc poezia lui privind-o „cu ochi straini", cautand sa reactivez acele locuri ale operei pe care exegeza le-a lasat deoparte - ca fiind ininteligibile (de ex.: atelierul Odei in metru antic), incongruente (de ex.: Gemenii, Odin si poetul) sau insuficient de valoroase (erotica de tinerete, poeziile-pastise dupa pasoptisti) - ori pe care aceeasi exegeza le-a comentat urmand prea indeaproape indrumarile discursurilor de escorta (Epigonii, Muresanu). Mai poate fi citita poezia lui Eminescu, astazi, cu ochi strain, adica - asa cum ar descoperi-o un cititor care nu sunt eu, cel educat in spiritul cultului eminescian, ci un seaman al meu, cititor ca si mine, dar lipsit de prejudecatile mele in receptare? Cine e cititorul, mon semblable, mon frère, caruia ma adresez, interpretand opera eminesciana? Pe cine insotesc in descoperirea operei eminesciene? Si - deloc lipsit de importanta pentru propria mea istorie - cine si in ce fel se afla alaturi de mine, atunci cand il citesc pe acest poet esential pentru devenirea mea interioara?

- Publicata in aprilie 2012
- paperback, 272 p, 130x200
- ISBN 978-973-124-725-0

Corespondenta

Joyce, James — Tue, 15 May 2012 17:38:53 EEST

Un volum care patrunde in intimitatea lui James Joyce, „cel mai inchis dintre oameni” (dupa cum spune Henri Michaux), deruland o confesiune cand candida si plina de afectiune, cand reticenta si sinuoasa sau rece si ceremonioasa.

Scrisori emotionante despre cum s-a chinuit Joyce sa-si scrie cartile pentru „acel cititor ideal, suferind de o insomnie ideala".
„Asa ca ma intreb: cine dracu' mai e si Joyce asta care-mi cere atat de multe ore de veghe din cele cateva mii pe care le mai am de trait, ca sa-i apreciez cum se cuvine glumele si inchipuirile si expresiile fulgurante?"
„Am inceput Ulise in 1914 si cred ca il voi termina in 1921. Aceasta locuinta este, cred, a douasprezecea in care l-am scris - si cea mai friguroasa. Toate notele umplu o mica valiza..."
„Am facut un calcul si probabil ca am cheltuit aproape 20 000 de ore cu Ulise."
„Ieri am scris doua pagini - primele de la Da-ul final al lui Ulise."
„Fratele meu spune ca, dupa ce am creat cea mai lunga zi a literaturii, acum trezesc la viata cea mai intunecata noapte."

- Publicata in aprilie 2012
- Antologie, traducere, prefata, tabel cronologic si note de Radu Lupan
- paperback, 360 p, 130x200

O istorie a iubirii in Renasterea italiana. Intre adulter si fidelitate

Senchea, Corneliu — Mon, 14 May 2012 14:56:28 EEST

Ca si in secolele trecute, povestile de dragoste ale Renasterii inca starnesc interesul. De ce il impresioneaza pe Dante pana la lacrimi drama lui Paolo Malatesta si a Francescai da Rimini, cazuti sub spada lui Gianciotto, uratul si crudul frate si respectiv sot al protagonistilor? De ce a tinut Tom Cruise sa-si petreaca luna de miere alaturi de Katie Holmes in Castelul Odescalchi, unde s-a consumat drama triunghiului amoros Paolo Giordano Orsini - Isabella de' Medici - Troilo Orsini? De ce povestea lui Romeo si a Giuliettei smulge in continuare lacrimi si starneste admiratie? Pentru ca, in aproape toate cazurile, iubirea lor (vinovata sau nu) a cutezat sa lupte cu canoanele unei societati nedrepte, in care totul era de vanzare, totul era aranjat, in care dragostea era prea mult amestecata sau confundata cu alte interese pamantesti... de la o alianta politica pana la conservarea rivalitatii seculare dintre doua familii ce isi disputau puterea intr-o cetate.

Corneliu Senchea

Anul aparitiei: 2011
Format: 13 x 20 cm
Numar de pagini: 272

Iesirea din cliseu: eseuri, cronici si impresii de lectura

Rusu, Nicolae — Mon, 14 May 2012 14:51:32 EEST

Astazi se vorbeste tot mai mult de o criza a cartii si, mai ales, a cititorului de beletristica, despre existenta unei rivalitati intre carte si mijloacele moderne de informare si culturalizare a maselor, in special internetul. Unii oameni de cultura, resemnati in fata noilor realitati, considera ca astazi este important nu cat si ce se citeste si nici chiar daca se citeste in genere, ci ceea ce intelege cititorul din paginile pe care le mai rasfoieste. E vorba, deci, nu de cantitatea lecturilor, ci de calitatea textelor, de continutul lor.

In acest context, Mario Vargas Llosa preciza, intr-un eseu, ca "rolul autorului nu este sa-l tortureze pe cititor, ci prin fictiunea pe care i-o propune sa-l faca intr-un fel sau altul sa se simta bine". Este o tortura sau un deliciu lectura textelor autorilor contemporani? Raspunsul difera de la autor la autor, dar depinde in cele mai multe cazuri si de calitatea cititorului.

Anul aparitiei: 2012
Format: 13 x 20 cm
Numar de pagini: 240

Drum spre niciunde. O calatorie cu fiul meu

Vopenka, Martin — Mon, 14 May 2012 14:43:09 EEST

Romanul Drum spre niciunde. O calatorie cu fiul meu al lui Martin Vopěnka descrie o calatorie emotionanta a tatalui si a fiului care si-a pierdut recent mama. De fapt este vorba despre un jurnal de calatorie dublu, in care pe fundalul descrierii unor tari straine (Grecia, Italia, Bulgaria) si al intamplarilor pline de peripetii prin care trec cei doi, are loc o introspectie in sufletul uman. Drumul spre niciunde, care nu are un scop precis si nu se sfarseste odata cu terminarea vacantei, atinge momentul culminant in Romania.
Nu este un lucru intamplator, deoarece Martin Vopěnka s-a inspirat din atmosfera muntilor din Romania si in alte doua carti anterioare. De data aceasta, scriitorul ii lasa pe cei doi eroi sa ajunga aici pentru a-i supune celui mai greu examen. Dupa ce tatal, un om de afaceri de succes, il lasa pe Benjamin intr-o gospodarie taraneasca din munti (undeva in Carpatii Meridionali sau Apuseni) pentru a se intoarce sa-si recupereze masina, el nici macar nu banuieste ca aceasta despartire va fi una dramatica. Dar, in aceasta imprejurare, descopera adevaratele valori umane si forta sperantei si a iubirii, care nu trebuie sa te paraseasca nici in cele mai grele situatii.

Anul aparitiei: 2012
Format: 13 x 20 cm
Numar de pagini: 302

Poeti romani la frontiera mileniilor

Goci, Aureliu — Mon, 14 May 2012 14:38:50 EEST

Poeti romani, la frontiera mileniilor de Aureliu Goci contine mai multe directii si tendinte in poezia romaneasca dupa Revolutia din 1989. Autorul incearca, sub acest titlu, sa realizeze o sistematizare a fenomenului poetic romanesc de dupa evenimentele din decembrie 1989.
Astfel, Aureliu Goci prezinta, in aceasta lucrare, intr-o maniera concisa si sistematica, portrete ale unor mari poeti romani, printre care Ana Blandiana, Dan Botta, Mircea Cartarescu, Dan Mircea Cipariu, Traian T. Cosovei, Leonid Dimov, Leonida Lari, Angela Marinescu, Herta Müller, Gellu Naum, Adrian Paunescu, George Tarnea, Nichita Stanescu etc.
Autorul nu i-a putut cuprinde in studiul de fata pe toti poetii moderni fiindca a elabora un instrument de lucru exhaustiv ramane o utopie.

Anul aparitiei: 2012
Format: 13 x 20 cm
Numar de pagini: 304

Pergamentul uitat

Vandenberg, Philipp — Mon, 14 May 2012 14:34:29 EEST

Cand, la inceputul secolului al XV-lea, marile catedrale, domuri si
biserici ale Europei incep sa se prabuseasca, populatia este cuprinsa de
panica. In aceste vremuri nelinistite, Afra, o preafrumoasa fiica de
bibliotecar, ii salveaza viata lui Ulrich von Ensingen, taciturnul
mester-constructor de domuri. Cei doi se indragostesc, dar, curand dupa
aceea, sotia lui Ulrich moare, iar Afra este acuzata de vrajitorie.
Disperata, Afra isi aduce aminte de o caseta misterioasa, pe care o
primise de la tatal ei cu avertismentul ca ii va putea aduce bogatii,
dar va distruge intreaga lume occidentala... Un pergament nescris ii
nedumereste pe cei doi indragostiti. Cu ajutorul unui alchimist, vor
scoate la iveala un text latinesc care face referire la Constitutum
Constantini. Dar ce este Constitutum Constantini? Treptat, Ulrich si
Afra isi dau seama ca au intrat in posesia unui document de o importanta
majora. Dar in cautarea lor au pornit deja spionii papei, ca sa-i reduca
la tacere pentru totdeauna.

Numar pagini:480
Anul aparitiei:2012

Jurnal Romanesc

Montbrial, de Thierry — Mon, 14 May 2012 14:32:35 EEST

Fondator al Institutului Francez de Relatii Internationale (IFRI),
membru al Institutului Frantei si membru de onoare al Academiei Romane,
Thierry de Montbrial schiteaza in acest jurnal un tablou personal al
Romaniei din 1990 pana azi.
Numeroase intalniri si impresii neasteptate, prezentate fara teama de a
ataca stereotipurile de "corectitudine politica", se regasesc in aceasta
carte despre anii cruciali de dupa caderea comunismului , deschiderea
catre libertate, intoarcerea Romaniei in familia europeana. Cu o privire
lucida, uneori amuzata, dar intotdeauna afectuoasa a autorului,
"Jurnalul romanesc" povesteste doua decenii de istorie, vazute de unul
dintre eminentii specialisti in relatii internationale ai lumii, si, de
asemenea, istoria prieteniei unui om fata de o tara.

Numar pagini:400
Anul aparitiei:2012

Goana dupa bani

Harris, Oliver — Mon, 14 May 2012 12:17:10 EEST

Un vartej ametitor al minciunii si coruptiei, un portret plin de acuratete al Londrei de astazi si un erou seducator: detectivul Nick Belsey.
Un thriller urban.

Jocuri de noroc, corporatii, printi arabi, carteluri chinezesti si interlopi, dar si o poveste de dragoste tragica.
Goana dupa bani este primul roman dintr-o serie de thrillere politiste a caror actiune se petrece in Londra zilelor noastre si care il au in centru pe detectivul Nick Belsey, un politist nu tocmai imaculat, dar plin de inteligenta si inventivitate.
Belsey e falit. Pare sa fie ultima zi a carierei sale in politie. Insa la sectie este anuntata disparitia unei persoane. De data aceasta, pe Bishops Avenue, zona cea mai scumpa a Londrei. Pentru Belsey e prilejul de a-si salva cariera. Dar jocurile in care intra se dovedesc a fi mai mult decat periculoase.

Cazul pe care-l ancheteaza Belsey este sinuciderea oligarhului rus Alexei Devereaux. Vrand sa profite de pe urma banilor acestuia, politistul isi insuseste identitatea lui. Insa povestea se complica, iar Belsey va fi nevoit sa descopere adevarul din spatele unor crime misterioase.

Belsey trebuia sa scoata azi sase mii din vanzarea posesiunilor lui Devereux si sa se doteze cu infrastructura financiara necesara pentru a-i goli conturile mortului. Avea sentimentul ca ceva se afla pe urmele numarului 37 din Bishops Avenue. Ar fi preferat s-o taie din Anglia pana la caderea noptii, insa trebuia sa se dea la fund pana a doua zi dimineata. Se indragostise putin, dar asa ceva se mai intampla.

«Avand toate ingredientele unui thriller, romanul lui Oliver Harris e totodata si o lectura captivanta, data fiind descrierea extrem de amanuntita si de plastica a locurilor unde se petrece actiunea. Un adevarat roman londonez.» -- The Literary Review

«Combinand o scriitura originala cu o cunoastere in amanunt a tuturor locurilor secrete ale Londrei, Oliver Harris spune o poveste alerta, plasata in lumea contempo-rana a goanei dupa bani. Inceputul foarte promitator al unei serii de succes.» -- Short List

«Nu ratati Goana dupa bani! Un debut de exceptie.» -- CrimeSquad

Numar pagini:440
Anul aparitiei:2012